Respect!

SHARE

Ieri am fost martorul pasiv al unui eveniment care mi-a reformulat subtile articulatii interioare si mi-a dictat trairea unui sentiment anacronic in actualitate: acela de respect.

Carmen Bruma a depasit metodic, rand pe rand, toate recordurile evaluarilor sau estimarilor mele subiective despre limita, capacitate, stapanire , anduranta, calm,  dedicare pentru indeplinirea unui obiectiv, luciditate sub stres, profesionalism.

La inceput am fost inspaimantat de ceea ce parea (de fapt era) fortarea limitelor umanului, dar pe masura ce timpul trecea, toate revoltele legitime ale unui om banal confruntat cu performanta si altitudinea erau anihilate autoritar si tacticos, lasand loc unei capitulari sobre  si singurului sentiment corect: respectul.

Eu n-am vazut in viata mea asa ceva si sunt convins ca n-as fi vreodata capabil.

Intr-un film pe care l-am mai citat de curand, intr-un alt fragment, atunci cand i-am scris lui Nesu, se spune cam asa:” Sunt oameni care au nevoie sa fie testati. Care au nevoie de provocare. Si cand momentul vine, si adversarul nu se sperie, nu fuge si te duce la limita, iar tu nu mai poti respira, asta e bine. Pentru ca e botez in foc. Si daca poti sa o scoti la capat in situatia asta, capeti singura forma de respect care conteaza in viata asta blestemata: respectul de sine.”

Carmen l-a capatat ieri fara doar si poate si o invidiez pentru asta.

P.S. Nu va pot spune acum despre ce e vorba, veti afla cam intr-o luna si va lamuresc atunci.

SHARE