Oct
15
La CNA s-a discutat amendarea mea pentru limbajul folosit in emisiune. Nu s-a picat de acord cu privire la sanctiune. Se rediscuta marti. Eu sper sa ma amendeze. Voi avea astfel prilejul sa reactionez in sfarsit. Sculele astea politice nici nu isi imagineaza la ce se expun. 5 000 de oameni au venit la alergat. La protestat cati se vor prezenta? O sa vedem.
Vor sa-si motiveze leafa, masina, soferul, secretara ? Nu pe seama mea. Iata cateva afirmatii de azi:
“ După ce au urmărit fragmente din cele două emisiuni, membrii CNA
s-au declarat nemulţumiţi în special de limbajul folosit de Mircea Badea.
“Acolo scrie că e un pamflet. Ăsta e un delir. Pentru aşa ceva te
duci la doctor specialist, care încearcă să te trateze (…) Paranoia
este aşa de mare, că trece dincolo de cuvintele până la care mai e
tratabilă”, a spus Dan Grigore, membru al CNA. El spus că Mircea Badea
este “un om conflictual cu toată lumea”. “Asta e sociopatie, dacă eşti
conflictual cu toată lumea, eşti sociopat (…) Nu putem să ne punem
numai problema protecţiei minorilor, ci şi de demnitate umană, socială”,
a spus Grigore. El a mai spus că Mircea Badea este “obsedat” de
Patapievici, acesta fiind motivul pentru care i se tot adresează în
emisiunile sale.
Potrivit Narcisei Iorga, în emisiunea lui Mircea Badea “se
depăşeşte orice limită a bunului simţ”. “La ora 23.00 e posibil să faci
aşa ceva? E posibil, dar nu e normal (…) Demnitatea umană nu este nu
numai a persoanei de care vorbeşte, ci este şi demnitatea mea. Toleranţa
noastră faţă de acest tip de limbaj, pentru că îl clasificăm doar la
protecţia minorilor şi nu la demnitatea umană a publicului telespectator
(…) nu cred că ne face cinste”, a atras atenţia Narcisa Iorga. Ea a
spus că această emisiune este “un precedent” pentru altele. “Eu, ca
femeie, mă simt jignită de ce aud la emisiune lui Mircea Badea, în
special despre mamă”, a mai spus Iorga.
Şi Gelu Trandafir a vorbit despre “limbajul nepotrivit” folosit
de Mircea Badea, ……”În aceste
emisiuni am avut situaţii de instigare la violenţă. Violenţa de limbaj şi
sugerarea unei acţiuni violente caracterizează emisiunea aceasta”, a
explicat Gelu Trandafir. “
P.S. Le promit acestor domni, dar mai ales doamnei Narcisa Iorga, pusa in CNA de catre Traian Basescu, atentia mea mea permanenta si nonviolenta in cadrul acestei vieti, cat va dura ea.
P.S. 2 Si Gelu Trandafir tot de Basescu e pus.
UPDATE:
Narcisa Iorga
Gelu Trandafir:
PUTETI CONTACTA ACESTE PERSONALITATI ALE SOCIETATII ROMANESTI LA URMATOARELE ADRESE: gelu.trandafir@cna.ro si narcisa.iorga@cna.ro




October 15th, 2009 at 4:29 pm
Mult mai mulţi! Abia aştept!
October 15th, 2009 at 4:36 pm
Narcisa aia, vaaaaai cat de PROASTA e saraca.Fa in gura ma-tii, esti masochista? Si asta este o boala retardato, daca nu-ti place nu te uiti,m-am saturat de ipocriti comunisti limitati.
Hai cu protestu, nu stiu cate se vor schimba dar simt o nevoie foarte mare de a iesi in strada, de a ma manifesta. Ce mentalitati au…
JOS CeNzurA !
October 15th, 2009 at 4:38 pm
Eu sunt de acord cu dreptul tau de a cataloga oamenii in fel si chip. Chiar si despre presedinte, desi si pe mine ma enerveaza dar nu o fac in public. Nu sunt de acord insa ca un politician si mai ales candidatii la presedentie sa il jigneasca pe actualul presedinte. Dupa ce ai scuipat pe fotoliul ala mai vrei sa te mai asezi?
In gura presei faci ce vrei ca esti singur, dar la Sinteza zilei ai putea sa le reprosezi politicienilor invitati (telefonic) aberatiile verbale…
October 15th, 2009 at 4:38 pm
Daca despre emisiunea ta se vb asa, ce parere au domnii astia de la CNA despre emisiunea de la Pro TV de la 6 ??? Cum li se pare anormal ca vb asa ala ora 23 in timp ce Maruta arate tatele unei curve in mijlocul zilei cand se pot uita si copii???
Mircea , eu alaturi de colegi de fac si prieteni te vom sustine in tot ce va urma,si cu siguranta vom fi multi.Te asigur ca majoritatea oameniilor care inca mai gandesc putin sunt alaturi de tine.Aaa , si sa sti ca nu numai tinerii iti sunt alaturi,parintii mei nu rateaza nicio emisiune…
October 15th, 2009 at 4:38 pm
limbajul folosit in general ? sau intr-o emisiune anume ? pot sa faca ceva mai mult decat o amenda ?
October 15th, 2009 at 4:39 pm
venim sa-i huiduim pe netrebnici si pe ciocoii lu’ Basescu.
October 15th, 2009 at 4:39 pm
We’ll enjoy watching the falling of that asshole…:D
October 15th, 2009 at 4:44 pm
de o ora citesc pe cna.ro analizele marilor iluminati facute la comentariile tale din emisiuni legate de udrea, organ, patapievici, supt etc…saracii, mi-e atat mila cat si scarba de acesti cretini nebuni ai marilor orase platiti din banii nostri ca sa se comporte ca niste mironosite virgine si sa interpreteze toate vorbele ca si cum nu au vazut organe in viata lor. oare o fi bine sa te uiti la televizor toata ziua si sa primesti si bani pentru asta?
October 15th, 2009 at 4:44 pm
O sleata de lingai si ipocriti care nu urmaresc binele populatiei ci binele propriu ascultand ca niste cateluisi de “tauca” ; prea vor astia sa fim controlati … o “mineriada” la sediul CNA ar fi bine venita , poti sa te bazezi pe mine si pe prietenii mei Mircea , RESPECT !!!
October 15th, 2009 at 4:45 pm
”Eu, ca femeie, mă simt jignită de ce aud la emisiune lui Mircea Badea, în special despre mamă”..nu-i asa mult stimate si iubite domnule, doamna, domnisoara, amanta si alte putori atasate sau nu in ultimul rand Basescu
logic=au dreptate: limbajul iesit din tiparul formalului si obedientei ne doare..si inca cum
dar e logica lor, nu neaparat si a noastra, celor cu neuronii moatze
October 15th, 2009 at 4:46 pm
Sunt alaturi de tine si daca este nevoie,eu sunt acela care o va strange de buci pe doamna Iorga Narcisa.Iar lui Dan Grigore as vrea sa-i cant “o sole mio” la acordeon.
October 15th, 2009 at 4:51 pm
Se apropie “D-Day” , in care sa le aratam ca insemnam ceva in tara asta ! Tu Mircea ,spune-ne ziua , ora si locatia , vom fi alaturi de tine.
October 15th, 2009 at 4:54 pm
Da’ ce a spus concret Mircea Badea de i-a vexat pe sinecuristii de la CNA?
Aa, adevarul!? Ii deranjeaza ca spune Mircea Badea adevarul despre situatia dezastruoasa in care se afla Romania din toate punctele de vedere.
Dar cel mai mult ii deranjeaza pe sinecuristii de la CNA ca Mircea Badea critica pe Basescu si pe liota lui politicieni invatati sa traiasca in lux pe spatele impozitelor platite de populatia saracita si inselata.
October 15th, 2009 at 4:56 pm
CNA-ul, o adunatura de cretini.
October 15th, 2009 at 5:01 pm
Mircea Badea esti un om drept si asta nu e normal, la fel au facut si fac si cu Vadim Tudor si cu Zelea Codreanu… Eu sunt cu tine oricand, mai stiu si pe alti care te plac si nu sunt putini.
October 15th, 2009 at 5:02 pm
Mircea, esti naiv nu e nevoie de GPS pt. a fi localizat in orice moment ! Este suficient sa ai un telefon la tine si poti fi localizat prin triangulatie , si poti fi ascultat atita timp cit in telefon ai bateria si cartela sim !
Controlul total este mult mai aproape decit iti imaginezi. Wonderful country, wonderful world !
October 15th, 2009 at 5:03 pm
cred ca toti ne gandim la un protest! cu toate ca nu o sa intereseze pe nimeni!!!!
October 15th, 2009 at 5:07 pm
Doamna Narcisa Iorga si domnule Gelu Trandafir!
Putem sa decidem noi telespectatorii ce anume este jignitor pentru morala noastra? Am aprecia foarte mult daca ati inceta sa ne spuneti ce scoala trebuie sa urmeze exprimarea la televizor. Exprimarea este libera.. si liberala, daca vreti. Drept pentru care dati o utilitate practica pregatirii dvs. si incercati sa nu mai traiti ca niste paraziti pe spinarea celor care muncesc in modul cel mai liberal.
October 15th, 2009 at 5:07 pm
daca faci protestul,eu vin de la cluj.posibil shi cu catziva prieteni
October 15th, 2009 at 5:10 pm
Marsh la gunoi CNA!!!!!! Cand voi simti nevoia de proctectia voastra, de unul ca Mircea Badea, ori inseamna ca am innebunit, ori ca sunt deja nebun :))) Japitze nesimtite! Ce fatza are aia, Narcisa slbz la tava :))))) Inapoi la Cernobal cu tine!
October 15th, 2009 at 5:11 pm
eu totusi ma intreb, desi e o intrebare idioata de cand am conceput-o in minte… Chiar exista asemenea specimene in Romania? dar devreme ce am citit ce am citit despre ce spuneau scursurile alea despre tine, se pare ca exista… Deci nici nu pot sa-mi exprim verbal dezgustul, revolta, sentimentul de repugna pe care il simt fata de “the land of choice” si tot ce cuprinde ea. Badea, daca ai de gand sa iesi in strada din nou, ca in Parcul Tineretului, te sustin! Scorojitura aia de narcisa iorga cred ca se simte jignita pentru ca e si la andropauza si chestii de genul(stiu ca andropauza se manifesta la barabti si stiu si ce inseamna si nu am spus andropauza din necunostiinta de cauza). Daca tarfulita aia batrana si frustrata se simte jignita, sfatul meu e simplu: “Cauta-ti un barbat babo!”. Cat despre noi, aia minorii care suntem influentati negativ… Ei bine, se tem saracutii ca o sa lasam tara cu totul pe mainile cui suntem vanduti datori… Oricum lor nu le pasa ca o sa platim toata viata pentru ca suntem vanduti cu tot cu organele din noi, asa ca ce-si mai bat capsorul ala sec cu de-astea? Au deja averile care si le-au dorit, vilele cumparate din vanzari anterioare, masini tot din vanzari anterioare… Sa ma mai scuteasca de atata patriotarda… Cu prima ocazie, plec din “the land of choice” si nici n-o sa ma mai uit inapoi la nimic. Nu merita. Sper ca n-o sa am probleme cu mesajul din cauza limajului foarte elevat…
October 15th, 2009 at 5:16 pm
Pai in cazul asta nu pot sa spun decat : Niste gunoaie de oameni!!!(eu o sa vin daca e cazul…am fost si la cros).
October 15th, 2009 at 5:16 pm
Una pusa de Basescu vorbeste de bun simt? adevarul exclude bunul simt? Tupeul astora e direct proportional cu incompetenta lor..in timp ce noi ii platim si ii comentam..hai ca instig si eu la violenta ..dar chiar ar trebui sa ii alergam putin prin Bucuresti..asa vreo 5000…
October 15th, 2009 at 5:20 pm
Am eu o mutare buna pt baselu: sa o bage pe nutzi in cna!
O sa-i prinda bine spilcuitului dan grigore sa aiba o asemenea colega…
October 15th, 2009 at 5:23 pm
Mirceo, apuca-te si tu sa-l pupi in fund pe Base’ poate scapi de amenda.
Stiu ca ai coloana vertrebrala, dar, din pacate, asa e in Romania.
October 15th, 2009 at 5:27 pm
Nici CNA-ul, nici chiar politicieni romani, nu suporta “vocea” celor ce alcatuiesc ceea ce se cheama romania.Ei nu inteleg, sau nu vor sa inteleaga ca exista si romani suprasaturati de hotie, de minciuna, de stat la cozi in timp ce altii intra pe usile laturalnice, de platit impozite in beneficiul celor care nu vor putea fi dati niciodata in judecata, la nici o instanta fiindca pedeapsa pentru PROSTIE nu exista in nici un cod civil sau penal…etc.s.a.m.d. -daca va fi cazul, voi aduna toate nemultumirile mele de-a lungul celor 20 de ani, plus ale celor din anturajul meu si, cronologic, voi face o scrisoare deschisa…sau poate voi scrie chiar o carte cu aceste nemultumiri,atat de multe sunt, numita “Jalbe La Protap”.
p.s. eu as zice sa gasiti un nou titlu pt. emisiune sau sa-i pui bulinutza cu restrictzionare la cei sub 15 ani. Poate se calmeaza CNA-ul. Bafta !
October 15th, 2009 at 5:37 pm
C.N.A-ul pulii.Astea primesc ordine pe cine sa vada si sa sanctioneze.
P.S Narcisa Iorga e femeie?
NU pare!
P.P.S JOS CENZURA!!
October 15th, 2009 at 5:39 pm
Multumesc pentru adresele de mail. chiar ma intrebam unde sa scriu pentru a-mi manifesta acordul cu initiativa lor… Cineva trebuie sa iti explice ca exagerezi cu violenta verbala si ca, asa inteligent cum esti, ar trebui sa gasesti o alta modalitate de a-ti exprima micile sau marile frustrari… Multumesc anticipat pentru orice admonestare verbala noroioasa (daca as fi in locul tau nu m-as deranja, parerea ta despre ceea ce am scris aici chiar nu conteaza - e blogul tau, nu al meu, deci conteaza parerea mea despre ce scrii si faci tu, nu invers)
October 15th, 2009 at 5:39 pm
Bai Mircea, tu esti chiar sigur ca Narcisa Iorga e femeie ? Dupa poza mie mi se pare ca e un barbat bine..
October 15th, 2009 at 5:41 pm
…”interesant” cum CNA-ul intervine doar in anumite situatii. Hmmm….Suntem intr-o tara libera, oare? Am senzatia ca ei nu-s asa siguri de asta. Ma intreb de ce….Sau nu! Ca stiu! Si tu stii, nu?
October 15th, 2009 at 5:48 pm
Pedeleii?Tocmai mai ei vorbesc despre bun simt?
Tinerimea mureseana te sustine necondtionat!Si la nivel de tara e cam tot asa.Atunci ar putea sa inteleaga lumea adevaratul sens al protestului…
E singura lor miscare,sa plezneasca tot ce e impotriva lor.O cred ei.Nu s-a invetat inca prototipul de actiune care sa puna la pamantul fenomenul Badea.
Muresul e alaturi de tine!
October 15th, 2009 at 5:50 pm
poza lu tanti narcisa zici ca e din aia de la cimitir dp mormant:) te urmam spre protest..si ai grija dak votezi cu cine ca o sa ii atragi respectivului muuulte voturi: ai putea sa te imbogatesti dp asta!..sa platesti amenzi de la cna dp aia fara numar. acu fara gluma, vezi cui ii dai vreo cateva mii sau zeci de mii de voturi! o zi buna!
October 15th, 2009 at 5:51 pm
suntem alaturi de tine,daca se lasa cu protest,eu si cu sora mea venim sa te sustinem..si sigur o sa fim mult mai multi decat la alergare..
October 15th, 2009 at 5:52 pm
La treaba cu alergatu n-am venit chiar daca mi-ar fi placut sa fiu prezent, nu neaparat sa alerg… ca era lenea mare… si nici nu sunt pasionat de inghesuiala.. dar daca se intampla ceva in sensul sa ma razbun pe vreo rautate a sugativelor as veni si eu
P.S. e de ajuns cate un mail de fiecare si o sa le ia alora zile bune sa isi curete mailul, si inainte de asta chiar probabil sa le fie blocat vreo 2 zile
October 15th, 2009 at 6:00 pm
Ok, si ai folosit un limbaj un pic agresiv, si ce-i cu asta? Imi place cum ei mereu trateaza simptomele si nu cauza in asemenea probleme. Sincer, Mircea, cred ca toti care ne uitam la emisiunea ta seara (sau dimineata in reluare) spunem la fel ce spui si tu in timpul alocat, doar ca noi nu ne putem face auziti. Oare nu si-au pus intrebarea de ce ai audiente asa de mari la orele respective?
Si apropo, parca CNA-ul asta era pus acolo sa ne protejeze pe noi publicul, nu? Platiti din banii nostri ca sa.. ? Aparent sa ne cenzureze tot pe noi, interesant cum functioneaza masinaria asta, nu?
Limbaj “indecent” la Antena 3? Mai degraba sa traga un pic cu ochiu la OTV si televiziunile de aceeasi maniera, in care moderatorii isi agreseaza la modul cel mai urat atat invitatii cat si telespectatorii care intra in direct. (Nu am nimic cu OTV-ul, sa nu se inteleaga asta, doar ca mi se pare nejustificata actiunea asta in timp ce fata de ei(otv) raman pasivi.)
Mircea, tot inainte! Ai sprijinul care conteaza, al nostru.
October 15th, 2009 at 6:01 pm
Mi am facut datoria , le am umplut frigiderele celor 2 “oameni ai Cna-ului ” dupa 3 conturi diferite . Jos Cenzura . Nu te lasa Mircea .
October 15th, 2009 at 6:13 pm
JOS CENZURA, oricum CNA-ul asta la modul cum actioneaza este mai mult decat inutil
October 15th, 2009 at 6:20 pm
AOLEU MAICA!!!! Da tanti asta, Ghiocica sau cum s-o intitula, zici ca e barbat! Sau mai corect…barbata?
Da dupa ce am constatat fara putinta de tagada (noroc ca ai etichetat specimenul)carui gen apartine, parca imi seamana putin cu Ceauseasca! Este o iluzie, sau i s-or fi intiparit credintele pe minunatu-i chip????
October 15th, 2009 at 6:21 pm
Am observat ca oamenii prosti sint si uriti. Ce fata are dna iorga saraca… Stii ce-mi spune?!? Ca-i o sfioasa dintr-aceea care roseste si cind se uita la telenovele, dar, in secret, viseaza sa traiasca pe viu scena din Basic instinct, cu ea in rolul principal, in prime time, desfacindu-si lasciv picioarele, iar in rolul lui Michael Douglas- Telespectatorul-cu-bun-simt.
October 15th, 2009 at 6:22 pm
sunt din brasov….vin la protest…sunt sigur ca daca vei propune ceva, vei strange peste 5000 de oameni….in legatura cu astia de la cna…disperati sa il ajute pe base all mighty…disperarea ia multe forme….
October 15th, 2009 at 6:22 pm
Uuu…cate aberatii…cat de urat! Dar e conform moralei si bunului simt sa te catalogheze sociopat? Insulta si calomnia erau incriminate, ultima oara cand am verificat. Aa, dar emisiunile la care sunt invitati: Eleva porno, piticul porno, Nichita and co. nu le lezeaza demnitatea? Poate ca nu le urmaresc obsesiv si fidel, asa cum fac cu emsisiunea ta care ii “lezeaza”? Or fi ceva fani de-astia obsedati de atentia ta….bag de seama. Eu cred ca a inebunit toata lumea. E scary. P.S. Nu cred ca actioneaza la comanda . In naivitatea mea, eu cred sincer ca sunt CHIAR ATAT de prosti.:) Oricum, bafta. Te pupici.
October 15th, 2009 at 6:23 pm
*innebunit:P
October 15th, 2009 at 6:25 pm
Cand am vazut prima poza am crezut ca e a lui Gelu….pe urma l-am vaz si pe el in poza de mai jos. Sigur e femeie Narcisa Iorga? Seamana cu un barbat la fata si am un “lipsus”, nu imi dau seama cu cine seamana….poate imi aduc aminte. Cat despre protest, estimez 20.000 oameni alaturi de tine din prima incercare.
October 15th, 2009 at 6:30 pm
Mircea Badea face comentarii care deranjeaza. Asta e. Cand in schimb deranjeaza pe unii… prea tare… se gasesc cei de la CNA ca ii o insulta la adresa bunului simt. Frumos, nu?
Acuzele trebuie sa vina cu argumente. CONCRET - la ce se refera?
@Mircea, intr-adevar, ai texte care deranjeaza. Unele (putine) ma deranjeaza si pe mine. Sunt dispus insa sa trec peste aceastea, intrucat au precedenta si volum mai mare cele la care subscriu si eu - cele care ii deranjeaza pe altii…
Da-i inainte, nu te lasa!
October 15th, 2009 at 6:33 pm
“se depăşeşte orice limită a bunului simţ” (Narcisa Iorga) - alooo tu vaca lasa telenovelele de la CNA si uita-te in jur la REAL WORLD si mai vedem unde se depaseste limita bunului simt!!!
October 15th, 2009 at 6:34 pm
Cate vorbbeeeee pentru oamenii astia…si au niste fete sugestive rau…eu zic sa-si vada de treaba lor…ai dreptul la opinie.
October 15th, 2009 at 6:37 pm
“La ora 23.00 e posibil să faci
aşa ceva? E posibil, dar nu e normal” … Ehh lasa ca la alte posturi tv sunt filme porno, la care au acces si copii nedormiti la ora aia… dar nu pot asculta o parere a unui om nemultumit de societatea in care traieste, ca .. VAI, CUM E POSIBIL ASA CEVA SA AUZI LA ORA 23…. Daca vrei sa fie imposibil, schimbi canalul! O curva penala care abia stie cum sa manance orezul si s-a trezit cu vorbele in gura si cu functie la CNA!
October 15th, 2009 at 6:38 pm
Le-am dat mail, dar oare il citesc:
“Lasati-l bre pe Mircea in pace, ca le zice bine.
Aveti voi habar ce a scris Patapievici?
Mircea este deosebit.
Vocea ratiunii si judecata lui impecabila nu este instigare la violenta.”
October 15th, 2009 at 6:40 pm
In Gura Presei este singura emisiune Tv pe care o urmaresc .Asa ca pt. emisiunea ta chiar as iesi in strada , nu am voie sa protestez pt. ca sunt Militar ,dar pt. ca spui niste lucruri pe care multi le gandim dar poate nu putem si nu avem puterea sa le spunem sunt dispus sa ies in strada asa ca o razbunare usoara .
October 15th, 2009 at 6:40 pm
CNA=SECURITATEA COMUNISTA
Daca o sa existe un protest anti-CNA…sa fie fara
aprobarea primariei,politiei(nu stiu ce hartii trebuie in cazul acesta)sa ne omoram cu politia(cel mai mare clan,pisa-m-as pe ei),ca pana la urma nici CNA nu respecta legea.Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte.