Nu citesc “Dilema veche”.  Pe langa titlul neinspirat, chiar talamb, scriitura mi se pare tezista, stereotipa, plina de clisee, fara substanta si scop in afara de glorificarea de sine, snoaba si minora.

Dar cineva mi-a atras atentia asupra unui text al lui Andrei Plesu care-l descrie perfect, ba chiar mai mult, complet, in cateva randuri, pe deontologul inchipuit “Bunoara”. Superb:

“N-am să fac acum analiza evoluţiei profesionale a dlui Robert Turcescu, un jurnalist pe care l-am apreciat mult la începutul carierei sale. Între timp, o formaţie intelectuală precară şi lipsa de modestie (respectiv o infantilă vanitate de vedetă minoră) l-au destructurat. A intrat în categoria comună a gazetarilor-pedagogi, diriginţi aroganţi ai naţiunii, care iau de guler, mă-nţelegi, cu o suficienţă rudimentară, pe toată lumea. Solicitat să modereze dezbaterea finală dintre Băsescu şi Geoană, dl Turcescu şi-a văzut visul cu ochii: avea „în bancă“ doi potenţiali preşedinţi, trăia marea ocazie a vieţii lui: îi ţinea în frîu, îi regiza încruntat, le dădea cuvîntul şi li-l lua, incapabil să-şi ascundă voluptatea de a juca un asemenea rol. N-avea eleganţă, n-avea cordialitate, n-avea o cuviincioasă măsură. Iar la urmă s-a gîndit să dea lovitura: un „cadou otrăvit“, Biblia (legată în roşu), pe care cei doi combatanţi să jure că sînt băieţi buni. Prin aceasta, totul a căzut la un nivel provincial, de telenovelă. În primul rînd, mai ales în Noul Testament, juratul, indiferent pe ce, apare ca nerecomandabil (v. Matei, 5, 33-37). Dar chiar admiţînd că, in extremis, se poate recurge la un asemenea test, miza pariului trebuie să fie la înălţimea obiectului sacru. E ridicol să spui: „Jură-mi pe Biblie că nu tu ai mîncat şniţelul din frigider!“. Sau că n-ai dat în Gigi sau că nu i-ai promis ghete lui Nelu. Scena a fost, inevitabil, de un foarte autohton prost gust, iar valoarea ei de testare – cvasi-nulă. Dl Turcescu ar face foarte bine să-şi reevalueze potenţialul şi să-şi contemple găselniţele şi strategiile cu ceva mai puţin entuziasm. ”