Aseara la Sinteza Zilei, primul ministru al Romaniei a sunat sa nege ca ar fi complexat pentru ca e mic de statura.
Intr-o societate normala am fi acum cu totii in panica de vreme ce un prim ministru al unei tari aflata in criza si care tocmai s-a imprumutat 20 de miliarde de euro, are disponibilitate, timp si preocupare pentru asa ceva. Din pacate n-am timp sa scriu despre asta.
Ma limitez la a-i reaminti domnului Boc contextul si pretextul promisiunii mele de a umbla in fundul gol cu pene de cocos lipite de el prin Piata Victoriei. Asta ca sa n-avem vorbe. Ci pene.
Aseara la Sinteza Zilei:
Promisiunea din 22 ferbuarie:
Cetateni, daca asta e pretul pe care trebuie sa-l platesc pentru a beneficia o tara intreaga de autostrazi, sunt gata sa ma sacrific.
P.S.Pana la urma “tepele din Piata Victoriei” s-au transformat in penele din Piata Victoriei.


March 27th, 2009 at 3:58 pm
Draga Mircea, am sa-ti trimit mai jos un calcul destul de pertinent, zic eu, legat de criza. Recunosc, nu rezulta din inteligenta proprie ci l-am primit pe mail
In orice caz, cred ca daca functia de prim –ministru s-ar ocupa prin concurs, iar acest calcula r fi dat la examen, Boc nu ar fi azi Prim-Ministru .
“Reflectie si un calcul simplu trimis la CNN de catre un telespectator
Planul de salvare a bancilor cu banii contribuabililor, care înca se discuta in congresul SUA, va costa impresionanta suma de 700 miliarde de dolari, plus cei 500 miliarde care deja s-au dat bancilor, plus miliardele date bancilor europene de catre guvernele acelor tari. Dar, sa incercam sa dimensionåm numai putin cifrele intrate in joc. Telespectatorul face urmatorul calcul: Planeta are 6,7 miliarde de locuitori; daca s-ar divide cei 700 miliarde de dolari intre cele 6,7 miliarde de locuitori, ar reveni fiecarui locuitor al Terrei o suma de 104 milioane de dolari ! Cu asta, nu numai ca s-ar termina cu saracia in Lume, ci, automat s-ar transforma in milionari toti locuitorii Planetei !
Facand acelasi mic calcul, sa vedem cum s-ar aplica unei tari europene: Spania.
Statul spaniol, “unge” bancile cu 30 miliarde €, care “ies” din buzunarele spaniolilor…
Practic, statul “cumpara” datoria bancilor de 30 miliarde €, ca sa evite “colapsul financiar” In acest timp, populatia Spaniei este de 46.063.511 locuitori, conform datelor din 2008. Sa facem calculul :
30.000.000.000 € / 46.063.511 locuitori = 652.180.000 € PENTRU FIECARE SPANIOL !!! Considerând o medie de 4 persoane pe familie, ar corespunde 2.500.720.000 € pentru fiecare familie !!!
Upaaaa !!! Cu banii åstia, chiar ca s-ar putea plati toate ipotecile !!! ”
Ar fi interesant de aplicat la cazut Romaniei si atunci poate ca s-ar intoarce in tara si cei plecati la munca in afara
… sau nu, daca au primit si ei acest mail si si-au facut calculul cu Spania
Numai bine!
March 27th, 2009 at 4:00 pm
Am inteles ce se intampla in caz ca se fac autostrazile – si anume un cetatean in urma afirmatiilor sale va defila intr-un mod mai putin obsinuit printr-o oarecare piata din capitala pentru o anumita perioada de timp limitata - dar nu inteleg ce se va intampla in cazul mai probabil in care nu se vor face in afara de faptul ca – 22 de milioane de catateni vor continua sa se deplaseze pe niste poteci asfaltate, la nivel national pentru o perioada de timp nedeterminata.
Pai e simplu daca asta asteptau politicienii pentru a face ceva in Romania atunci sa vina penele si mergi in piata. Si apoi dupa ce s-au distrat “grasii” uitandu-se la “spectacol” propun pentru a continua avantul luat de domniile lor sa vina alt cetatean sa defileze pe alt pariu facut cu clasa politica pentru respectarea altei promisiuni. Nu ma bag in fata dar daca e sa imi vina randul accept cu stoicism.
Si tot asa ca noi fiind 22 de milioane ar insemna macar 22 de milioane de promisiuni electorale respectate si Romania ar deveni numarul 1- la filme pentru adulti macar.
March 27th, 2009 at 4:02 pm
Rugati-va sa faca autostrazile, o sa va bucurati din doua motive.
March 27th, 2009 at 4:07 pm
My dear friend, Mircea. Sunt atat de convinsa ca penele alea raman la cocos, fundul tau ramane acoperit de haine, domnul Boc ramane la fel (deja nu mai are cum sa creasca:P) si autostrada aia nenorocita o sa fie o legenda urbana :))
March 27th, 2009 at 4:55 pm
Vine Badea pe cărare
Cu o pană în spinare
-Bocule, să-ți spun ceva:
Asta este pana mea,
Ce pana mea te iei de ea?!
Boc ăsta cred că a greșit adresa. Eu zic să-și amintească un lucru:cu miticii nu se poate pune! Mai bine s-ar întoarce la Cluj!
March 27th, 2009 at 4:56 pm
Si totusi, de ce commenturile mele nu sunt acceptate?
March 27th, 2009 at 5:12 pm
Mircea bravo imi plac emisiunile tale le urmaresc cu placere. Daca se realizeaza 42km de autostrada iti ofer sprijunul meu, adica fiind crescatori de pauni iti ofer “recuzita”
March 27th, 2009 at 5:15 pm
prefer sa vad autostrada ceva ma face sa cred ca se va face
March 27th, 2009 at 5:15 pm
da chiar. daca nu face autostrazi, iese boc cu pene pe fund in piata victoriei? :)) ce “simpatic” ar fi! Doamneeee!! iti imaginezi Mircea? nu iti doresc! :))
March 27th, 2009 at 5:25 pm
eu o sa incerc sa fac si un ou…
March 27th, 2009 at 5:41 pm
CREZI CA BASESCU SE TEME DE CRIN ANTONESCU?PERSONAL IL VOI VOTA PE LIBERAL DAR NU CRED CA ARE SANSE DE CASTIG.NU STIE SA JOACE MURDAR,NU SE COMPARA CU RESTUL POLITICIENILOR ROMANI.FACE PARTE DINTR-O ALTA CLASA,MAI BUNA DAR NU E DE AJUNS CA SA IL FACA SA CASTIGE.
March 27th, 2009 at 5:45 pm
SCUZE CA AM POSTAT O INTREBARE CARE N-ARE LEGATURA CU SUBIECTUL DAR MA DOARE SI PE MINE CEVA..!
March 27th, 2009 at 6:13 pm
Ba mircea, ma dezgusti!La fel si prietenii tai ciutacu si grasutu ala …
March 27th, 2009 at 6:13 pm
Statusurile traditionale de messenger
- In prispa (online)
- Sunt la prashit lol / (busy)
- Plecat la oras (stepped out)
- Imi bat nevasta (be right back)
- Ieşit la poartă (not at my desk)
- Mi-am luat mobil (on the phone)
- Sunt cu vicleshug (invisible to everyone)
- Doborat de bautura (offline)
Statusurile manelistilor pe mess:
- Pe turbosistem (available)
- Număr bani (busy)
- La Miss Piranda (stepped out)
- Întorc caseta şi vin (be right back)
- Îmi aştept dedicaţia pe Taraf (not at my desk)
- Ascult muzică la telefon (on the phone)
- Duşmanii pândeşte (invisible to everyone)
- Blestem şi plâng (offline)
Statusuri diverse in engleza
- Buzz me If you need me, but if you don’t need me fuck off !
- Be The Best… Fuck The Rest… Be The One… Not Anyone…
- Hello, welcome to my away message, how may I ignore you today??
- I’m not a heartbreaker….i’m a pussy penetrator…
- A pretty girl can kiss a guy…a bird can kiss a butterfly…the rising sun can kiss the grass…but you my friend!! yes you!! YOU CAN KISS MY ASS !!!
- Sick of crying, tired of trying, yes i’m smileing but inside i’m dieing…
- Intel inside, Idiot outside…
March 27th, 2009 at 6:17 pm
eu pe Boc il voi tine minte toata viata cred numai pentru faptul ca e cel mai ‘mic’ premier din istoria tarii si pentru cazatura zdravana din emisiunea lui andrei gheorghe pe care am vazut-o din intamplare live http://www.youtube.com/watch?v=0HM5HalBqbA&NR=1 :))
March 27th, 2009 at 6:17 pm
Da ce sa zic si eu Mircea,tara e pe duca iar dopul de Boc are treaba cu tine si cu penele.Am si eu o intrebare BA ASTAI NEBUN?sau i tampit?Dar sper ca ai realizat ca cineva se uita si la emisiunile tale nu neaparat el dar totusi…..hahaha.Eu sunt sigur ca in fiecare seara isi rod unghile de la maini,strang din dinti,isi bat nevestele dupa care merg la vrajitoare si te blesteama.Problema nu este asta ca stim cu toti ca se pun blestemele pe tine ca si nuca pe perete dar nu au altceva mai bun de facut inafara de asta:autostrazi,pensii,justitie etc.Nu vei avea ocazia sa iesi cu penele dar sti de ce?….traim in romania si asta…………..Te salut si te stimez
March 27th, 2009 at 7:09 pm
Partidul te vrea cu pene in fund!
March 27th, 2009 at 7:11 pm
Parerea mea e ca “domnul” Boc i-a reamintit lui Badea de acea afirmatie deoarece nu a avut saracul ce sa spuna in emisiune, a vrut sa intre si el in direct si sa vorbeasca despre acea poza, dar motivul principal a fost acela de ai aminti de pariul care a fost facut fara ca Boc sa piarda ceva in cazul in care autostrada nu va fi terminata (42km in Romania inseamna mult mai mult decat 1 an deoarece inca merge cu “smecheria”).
P.S. am gasit un quiz despre Badea cu titlul “Cat” de Mircea Badea esti.
http://invita.ro/quizzes/Cat-de-Mircea-Badea-esti/
March 27th, 2009 at 7:20 pm
Buna Mircea,
Ai putea sa ne spui care a fost audienta macar pe sfertul in care a fost Boc, daca nu se poate pe toata emisiunea? Cred ca ati ras tot ce misca.
March 27th, 2009 at 7:28 pm
Abia astept sa te vad cu pene !
Parca era ritmul pt venirea ploii, cu tobele alea, ieri , in emisiune …Misto! Data viitoare, canta ritmul pt aerul conditionat , poate asa o sa functioneze si n-o sa mai mori de cald !
March 27th, 2009 at 7:42 pm
Mircea emisiunea e grozava dar de ce sa tot vb despre aceste evenimente evident vorbim pentru ca suntem putin fustrati de astia mari si grasi care fura pe rupte din tara si noi nu putem ajunge la ei sa le facem ceva…ce? ce sa le facem?!!! de ce tot vorbim simplu: tu sa iti iei un salariu iar noi ca ne enervam ca nu avem si noi posibilitatea sa putem avea cate putin din ciolanul gras de la guvern.de ce nu stia nimeni de POPOVICIU pana acum ca are nu stiu cate milioane de ce??!!! pentru ca NU SUPARASE PE NIMENI DIN SISTEM de aia, acum ca a facut-o, dracu stie ce a facut de s-au suparat astia pe el a aparut la teelevizor,sitemul la aruncat afara.de aceea aflam noi ultimii:)))) sistemul e foarte inkis cine are aces in interiorul cercului are de toate cine nu vorbeste despre ei la televizor:)sau mai rau nici nu poate vorbii pentru ca e un amarat de doctor sau profesor adica un sclav al acestui sistem.Ne obosim degeaba suntem simpli spectatori la un meci de fotbal (stiu ca nu poti cu fotbalul
) mingea e cand la o grupare politica cand la alta asa ca asteptam finalul asta putem face nu ca noi am face si am drege daca am fii in functiile ”alea” de la guvern,nu sunt facute pentru noi functiile acelea sistemul le-a creat pentru oamenii lui nu pentru amarati .Chiar si tu daca o sa faci observatii dure asupra unor oameni care nu sunt deja in ziare pe prima pagina adica aia dati afara de sistem o sa ai o mare surpriza cand legile acelea facute sa te apere sunt in potriva ta.Termenul teoria conspiratiei e pe bune unom sau un grup de oameni mai mare sau mai mic care isi da seama cam ce se intampla cam asta e.La televizor se vorbesc tot felul de lucruri politice si draci laci,esti un om cu capacitate care ai afcut o facultate si care nu ai avut oportunitatea sa iei de a gata ai muncit pentru ceea ce ai ,nu cred ca tu ai pute face ceva in oricare din ministerele romaniei nu pentru ca nu te ar duce capu NU AI VOIE…intelegi iar daca te faci al dracu esti dat afara …si ajungi la DNA care curata pe cei care nu se inteleg la parte si au tupeu sa ceara mai mult.
AI grija sa nu citim de tine prin ziare…
sau mai rau sa nu mai auzim nimic…
March 27th, 2009 at 8:10 pm
[...] sigur că Badea nu are nici o tresărire, cum că va fi nevoit să danseze în Victoriei cu pene de cocoş în cur. [...]
March 27th, 2009 at 8:24 pm
Si scuze daca te-am ofensat,nu am vrut dar nu am vravut nici cea mai vaga intentie ..dar un om la capacitatea ta si in pozitia in care esti pus ai avea o portita sa ai din ciolanul ala gras (uite Dan Diaconescu )nu il admir e un cretin face emisiuni de doi lei dar nu emisiunile conteaza sau cat de prost e conteaza ca el are iaht de doua milioane si cat dracu o mai fi saracia aia de iaht si tu nu ai”sac” asa ca pune dracu mana si fa un tu un post”dala la garsonira mancatiash”si sa vezi cat de bine e dupa cum te duci la MIAMI doar ca sa bei cafeaua :)Ce crezi ca rezolvi cu emisiunile tale ,NIMIC,ne ti pe noi telespectatorii in tensiune si ne faci nervi ca aia au si fura mult si noi nu avem,de ce ne faci in ciuda :)))) pe bune prietene te iubim asa cum esti tu stii sa te faci placut publicului fa alte emisiuni lasa-le dracu ca nu iti fac astia statuie in “Vitoriei” ce bine era cand faceai emisiunile cu Teo,Crede-ma stim cu totii ca astia fura nu ne mai zi si tu ca stim,iar astia care o dau “cica entelectual”
km ,autostrazi,China ..ce treaba are el cu ce dracu au promis aia si nu au facu sau ma rog la ce se refera articolul ala stupid ,daca ar avea cateva milioane in cont l-ar durea undeva de autostrazile din China si ce promisiuni au facu dar asa vorbeste despre eveniment ca nu are altceva ce face,prietene Mircea tot respectul pentru tine ca om si intelect lasa-te mai la mana ta si fa-ti multi bani si fete frumoase ca asta e viata e scurta si nu are rost sa faci pe JIJI Becali,nici ala nu a avut ce face ,ar fi parut ca e un rateu al sistemului adica ceva neluat in calcul de guvern dar nu a fost un avertizment din partea guvernului adica nu incercati ca nu e loc :)))sa auzim de bine prietene si sa ma plimbi si pe mine cu iahtul pe care o sati-l iei :)reflecteaza la ce ti-am zis.
March 27th, 2009 at 8:27 pm
Un moment unic, am trait un moment unic! Realizati oare ce-am trait, ce regal ni s-a oferit?! Ce festin pt degustatorii fini! Singurul si marele regret este acela ca dl teodorescu s-a necajit sincer, luand prea in serios un prapadit de complexat care s-a dat in spectacol national intr-un fel nemaiintalnit! Superioritatea dlui teodorescu era si este un avantaj incontestabil, vizibil si palpabil, indiferent ce aberatii mizerabile varsa piticu’ pe gura! Amaratu’ ala va continua sa se perpeleasca noaptea pe perna lui prea calda, framantat nu de criza economica, nu de promisiunile electorale neonorate, nu de grija zilei de maine pt tara, ci de cum sa-l pupe mai adanc si mai fierbinte pe marinar fix in fund dar sa si para mai inalt in timpul asta, fara sa se inalte nici pe varfuri, nici pe calcaie!!
March 27th, 2009 at 8:28 pm
O sa ajungem departe cu promisiunile astea ale lui Mircea :)) O sa inceapa toti politicienii sa faca ce trebuie doar doar de l-ar vedea pe Badea intr-o ipostaza ciudata :)) TOT respectu’ Mircea Badea !!!
March 27th, 2009 at 8:29 pm
Intr-o societate normala am fi acum cu totii in panica de vreme ce un prim ministru al unei tari aflata in criza.. As indrazni sa spun ca se scrie “al unei tari aflatE”! In rest, hehehe!
March 27th, 2009 at 8:43 pm
Mai Mircea acu iti scapa porumbelu din gura nai c mai face, nu stii ca asa sunt astia, cand promit ei ceva fac tot ce pot sa nu se tine de cuvant si cand altcineva le promite fac tot ce pot sa il faca sa o respecte. Da totusi daca asa merge at si Baselu knd ne-o cere sa-l votam sa zicem k t votam daca te duci in curu gol in Piata Leu cu pene lipite pe fund… nus zic si yo…
March 27th, 2009 at 8:50 pm
Domnule Mircea Badea, doua intrebari pentru dumneavoastra:
1.daca impartim 20 miliarde de euro la 20 milioane de romani, rezulta, pentru fiecare, o datorie de platit de 1000 euro, fara a mai lua in calcul dobanzile aferente; cei 800000 someri, cum vor plati(suporta) aceasta datorie? dar pensionarii?
2.Daca ZEUS (”Omul suprem”)isi da demisia in mai, spre exemplu, se organizeaza alegeri prezidentiale in iunie? Cine-i va tine locul-cumva Geoana? Daca Geoana va candida la presidentie, va fi presedinte interimar Roberta anastase?????????
March 27th, 2009 at 8:55 pm
Tu nu faci altceva decat sa ne aduci la cunostinta de altii di media nu faci un lucru nou dar prin comentariile pe care le faci, superi cateva persoane mai mari sau mai mici si nu e bine pentru sanatate,nu mai bine ai sta linistit si sa faci alt gen de emisuni??!!! de ce nu afli de Popescu de la 7 ca i-a tras-o lu georgeasca de la 3?!!! pentru ca nu sunt in atntia media de aia,dar daca Popescu ala de unde sta el ar fi un patriciu care a furat nu stiu cat din averile statului adica ale noastre si i-a tras-o lu georgeasca care nu stiu ce dracu mai e si aia prin guvern ai afla si ar scriee toate ziarele in cazul in care cu nevinovatul lor act sexual au deranjat pe sefu sau sefii structurii din care fac parte.Nu te mai chinuii ca tot nimic nu iese emisiunea ta incepe sa devina HAZ DE nECAZ!!Exact cum ai afirmat ,emisiuni cu aia porno,ala mut si ala chior ,aduc bani?se uita lumea?ce vrei mai mult ????daca vrei audienta maxima la experienta pe care o ai fa emisiuni gen Diaconescu dar nici chiar asa de proaste mai pentru un public putin mai rafinat si garantez 100% audienta pe toata durata ei..contrazice-ma daca nu am dreptate..
March 27th, 2009 at 8:56 pm
o sa facem scoli…o sa facem autostrazi !!auzi ma….mars in mortii matii !!scuza-ma de expresie dar chiar nu am remuscari…
March 27th, 2009 at 8:57 pm
saracu ctp are o fantasma se crede mircea badea
.
a spus la sfarsitul emisiunii cu deontologu’: “Traim in RSR [...]” ( uita-te la ultima secventa din emisiune si apoi sa te referi la aceasta situatie in emisiunea de luni)
March 27th, 2009 at 8:59 pm
mircea, am uitat sa iti spun sa ii dai un autograf ctp-ului ca poate scapa de aceasta obesisie cu privire la tine…
March 27th, 2009 at 9:09 pm
vezi partea buna:
o sa poti sa fugi mai repede din tara (de rusine)folosind cei 42 de km de autostrada
March 27th, 2009 at 9:13 pm
http://www.youtube.com/watch?v=vWaHqFGNnxA
n-are legatura dar mi se pare amuzant
March 27th, 2009 at 9:18 pm
Domnule Badea am o propunere pentru dumneavoastra,pe care daca va convine o sa va rog sa o dati pe post pentru ca ”inaltimea in-latimea” sa d.Boc sa auda de ea. Dvs. ati spus ca daca se va face autostrada in Romania pana la finele anului veti aparea in fundul gol cu pene lipide de el in Piata Victoriei, dar dansul nu a pus nimic la bataie in cazul in care pierde pariul.Asa ca, daca d-lui e atat de sigur ca pana la sfarsitul anului se va face autostrada sa puna ceva la bataie.In cazul in care dumnealui pierde pariul sa apara la “Sinteza zilei” si sa cante ceva in duet cu piticul-porno.Sunt cam in acelasi domeniu daca stam sa ne gandim la definitia data politicii din cele mai vechi timpuri.Si plus ca ar avea si d-lui ocazia sa se simta la inaltime.Chiar daca nu o veti da pe post sper macar ca v-a amuzat.Mult succes in continuare.
March 27th, 2009 at 9:25 pm
aaa deci pretu` este sa umble Mircea Badea in curu gol … eu zic ca pt fiecare 10 oameni mai simpli ca Mircea (sau … ne interesam cati oameni obisnuiti ar face Mircea Badea in moneda primului ministru Boc)sa mai faca 42 de km…SAU…. stiu eu sa il gadile toti care se strang cu penele de pe poponet pana ….isi da duhu ca asa cred ca nu am fi violenti
Daca face cei 42 de kilometri sa da-i ununtz pe cablu :)) sa poata lumea sa se stranga
March 27th, 2009 at 9:46 pm
…Mircea ,trebuia să pui pariu cu POC ! Vreau să-l văd pe premier în ”curu gol” prin CJ.
March 27th, 2009 at 9:49 pm
Nah, ceva de weekend, haz de necaz.
Zanul camatar
March 27th, 2009 at 9:53 pm
În ţara asta trebuie să faci ceva neobişnuit ca să se întâmple nişte lucruri normale??? Pensionarii stau la cozi să primească nişte bani sau medicamente sau orice le-ar îndulci puţin viaţa asta grea, alţii se calcă-n picioare să pupe nişte sfinte moaşte, alţii fac poze cu mobilul la cosciugul unui fost mare artist; şi peste toate astea se râde în hohote cu o veselie bolnavă, ca şi cum ceea ce se întâmplă în văzul tutror nu ar fi real. Trăim astăzi oare în universuri paralele? Păi io zic că da! Bogaţii în timpul ăsta acumulează sume imense, în timp ce prostimea le urmează orbeşte şi în tăcere “înţelepciunile” din care aflăm că… tot ei câştgă…
Vi se pare cunoscut? : “Suntem prea puţini oameni de valoare în ţara asta, să ne certăm înte noi”
March 27th, 2009 at 10:28 pm
Ce il f***…ma rog, arde pe el grija Dumnezeule Mare!!! Pe noi ne i-a mama dracu si pe el il intereseaza fundul lui Badea X(X( Shi cum sa-i spui lui B. Teodorescu ca spune prostii pe metru patrat?! Mintea ta,boc(cu b mic ca nu meriti sa ti se scrie numele cu b mare) e mai mica decat inaltimea ta!!! Pana una alta , inainte sa te uiti la fundul lui Badea, vezi ca trebuie sa te uiti la curu’ lui Base ca mai ai sa-i dai niste pupici…
March 27th, 2009 at 10:51 pm
fundul tau… :)) punkt shi d la kapat…
:))
March 27th, 2009 at 10:54 pm
Badea asta e mai prost decat pare sau pare mai prost decat este?
Rog lamuriri!
March 27th, 2009 at 10:59 pm
Ce-ar fi sa mai lasi penele deontologice si sa te apuci serios de scris pe blog? Daca tot e trafic ca la balamuc..macar sa aiba oamenii ce sa citeasca in fiecare zi…N-ai timp? fa-ti! Este exact ca o autostrada..lumea vrea sa circule pe ea..dar n-au unde..LUMEA VREA POSTURI MAI DESE.
March 27th, 2009 at 11:10 pm
La guvern,un fund cu pene,
Asta-n timp ce ţara geme,
În criză se zvârcoleşte,
Micul Boc la fund băleşte…
March 27th, 2009 at 11:15 pm
Badea presedinte! ;;)
March 27th, 2009 at 11:21 pm
Pe noi de ce nu ne-a anuntat nimeni ca aveti emisiune si in seara asta. Eu cred ca majoritatea publicului dvs e alcatuit din personaje intre 18-40, adica, suntem cei care muncim de la 9 la 5, iar vinerea e zi de … relaxare, azi sunt bolnav si stau acasa, am noroc ca am prins emisiunea, am ramas FOARTE placut surprins ca ruleaza emisiunea. Recomand sa faceti ceva sa ruleze si Sambata si Duminica, desi sunt pro atitudine basescu (nu pro comportament sau pro manifestare), gasesc deosebit de obiective (desi prin subiectivism), toate punctele abordate de fiecare data in emisiunea dvs. Spor la treaba!
March 27th, 2009 at 11:37 pm
salut…sunt un telespectator fidel al emisiunii dvs. dar pana acum nu am postat niciodata un comment. dar…dupa episodul de la Sinteza Zilei in care d-nul Boc a intrat in direct nu mai pot sa ma abtin :). deci a fost cea mai tare emisiune din toate timpurile… l-ati dessfiintat de fapt cum se zice in cartier i-ati dat rusine :). mi-a fost dat sa vad ca avem un prim-ministru slab pregatit, fara replici inteligente in repertoriu care a reactionat exact ca un baiat de cartier caruia i s-a spus ca e putin frustrat si el a raspuns cu 2 crosee pt ca nu stie sa raspunda altfel la provocari. ce spuneti dvs, d-nul Gadea , d-nul Radulescu, d-nul Ciutacu si d-nul Stan despre acesti “baieti” e pur si simplu ADEVARAT!!! pacat ca nu toata lumea se opreste putin din mersul asta automatizat si nu se gandeste macar 2 sec. “ma ce se intampla cu noi???”. So, keep up the good work pt ca daca nu ar fi emisiunea dvs si a domnului Gadea nu as mai avea motive sa ma uit la TV…sincer.
March 27th, 2009 at 11:43 pm
Buna!
Mircea iti scriu acest mesaj ptr ca tin sa te felicit ptr modul in care prezinti lucrurile, nu te lasi intimidat de nimeni si nimic, esti haios si ironic in acelasi timp, iar emisiunea ta e una dintre cele mai bune, pacat ca tine asa putin.
Multa sanatate si succes cu emisiunea!
Un ultim aspect pe care vreau sa il mentionez, pe langa Mihai Bendeac inca o persoana publica care isi vede lungul nasului si nu cade in capcanca “fitzelor”. Sincere felicitari!
Sa ramaneti tot asa!
Cu deosebit respect,
Mihaela (SATU MARE)
March 27th, 2009 at 11:44 pm
va las un video de pe youtube f tare nu vazusem sportul asta dar sincer o sa ma apuc de el ca ma atrage http://www.youtube.com/watch?v=f1GxH0Gy0v8&feature=related
March 27th, 2009 at 11:44 pm
nici nu stiu cat vine asta - xzecimiisute euro. nici nu trebuie.
catralioane ca atuncea cand eram copiii (ca si acuma).
si sa stam linistiti - daca are prea mult din ceva , nu are - in aceeasi masura - din altceva, si tot n-are.
chiar si pastrand proportiile, e tot aia.
peeentru caa, e cam greu SA AI orice, pe lumea asta.