“EU POT”

publicitate_post

 Am citit chiar acum pe site-ul www.eupot.com o poveste cu care rezonez. O poveste despre talent si lipsa de sustinere. Dar cu happyend. Pentru ca pana la urma ei au putut. Au reusit. Pentru cei care considera ca reusita poate exista si in afara gentilor Hermes si a telefoanelor Vertu, exemplul la care ma refer devine inspiratie. Doi copii de liceu au putut, in ciuda unor posibilitati materiale deloc stralucite, in lipsa unor instructori,  in pofida tarii din care provin  (tara noastra), in general sfidand universul care parea sa conspire impotriva lor, sa castige tot ce se putea castiga in domeniul  in care activau.

  Au reusit sa obtina hattrick-ul, adica Europenele, Mondialele si turneul de la Oxford. In ce domeniu? Dezbaterea (in engleza debate). Stiu ca suna ciudat, nu seamana cu terenul lui Chivu, Mutu sau Banel, nu va aparea vreo stire despre asta pe prima pagina in ziarele colorate (de fapt pe nicio pagina), iar paparazzi nu se vor tine niciodata dupa ei.  Ei bine da. Exista pe planeta noastra campionate de dezbatere, cu reguli, arbitri, regulamente, punctaje..etc. Exista asadar un public care vede spectacolul, dinamica si interesul dintr-o confruntare de idei si concepte. Intr-o astfel de lume, cu care cotidianul nostru manelist n-are nici o intersectie, doi romani tineri, fara nici un fel de ajutor sau context favorabil, au reusit suprem.

  Spuneam la inceput ca rezonez cu povestea lor, dar asta nu pentru ca as avea eu vreo performanta notabila in sine, ci pentru ca, cel putin o data in aceasta viata, am rasturnat , am inversat ordinea prestabilita a lucrurilor. Eu am o lipsa crancena de abilitati si dexteritate. Tot ce apuc cu mana, scap. Sunt o calamitate. Telefoanele mele executa niste cazaturi teribile. Piretenii imi toarna apa in pahar pe sistemul: “Nu pune mana pe sticla, altfel ne faci varza!” Ce sa mai… In copilarie umblam cu sireturile descheiate pentru ca operatiunea conexa incaltatului ma depasea complet.

 Ei bine, am crescut, am inceput sa port costum si am dobandit astfel o noua problema: nu puteam sa fac nod la cravata. Imi facea tata. Din acest motiv nu le desfaceam niciodata. Le bagam pe cap si le scoateam la fel cu cat mai multa grija. Pana intr-o zi.

 M-am enervat teribil si am decis temerar ca: “o sa-mi leg nodul la cravata singur chiar daca voi imbatrani incercand.” Patru ore nu am facut altceva. Faceam, injuram, sufeream, ma impiedicam, transpiram, o luam de la inceput. Pana cand mi-a iesit !!! Acum , daca ma trezesti din somn cu o galeata de apa cu gheata si-mi pui o cravata in mainile natange, fac imediat un nod impecabil. Victorie!!! Eu pot sa fac nod la cravata. Daca nu ma credeti, voi face o demonstratie diseara in emisiune:).


Poti sa lasi un comentariu, sau trackback din site-ul tau.

262 Responses to ““EU POT””

Pages: « 1 2 3 4 5 [6] Show All

  1. 251
    cipri Says:

    bai mircica tare imi esti drag da mai dai si tu aiurea ca tot omu.fi antena:cele mai bune cartiere in new york sunt intre doua aeroporturi la guardia si jfk.ia sa te uiti putin asa pe la preturi in forest hills queens si la o harta,sau flushing meadows

  2. 252
    Laura Says:

    Felicitari pentru emisiunea ta. Te urmaresc (la TV) in fiecare dimineata. Imi place foarte mult.

  3. 253
    celalalt (Toni) Says:

    AM vazut ca discuti de autostrada si uite ce am gasit pe net http://www.autostradatransilvania.ro
    Astia au inceput prin a prezenta proiectul pe net si la Tv si FRANA… Nici macar autostrada Bucuresti-Constanta nu au terminato si au inceput inca una…Deci nu-mi vine sa cred unde traiesc…

  4. 254
    elena Says:

    sunt multi, multi cei care pleaca in afara, sa studieze ma refer, nu doar olimpici internationali, ci oricine are destule resurse si intelectuale dar mai ales materiale sa se sustina(e de prios sa spun ca nu exista nici un fel de ajutor oferit de guvern, probabil sg tara care nu ofera burse pt studii in strainatate – exportul de creiere in floare); secatuiesc astfel resursele tarii?…indubitabil. Am impresia ca asteptam cu totii sa treaca perioada postcomunista si sa inceapa dezvoltarea…de orice fel, partea trista e ca nu va fi nimeni acolo sa o sustina.
    Eu a plecat sa studiez fizica, subiect inexistent la noi in tara, suntem multi romani, suntem multi care am fugit de casa; e asa ciudat cand te mai intreaba cineva de ce ai venit sa studiezi aici..asa departe de casa, siti dai seama ca miile de motive evidente pt tine ar fi imposibil de explicat unui englez, care nu stie ce inseamna sa traiesti dintr-un salariu de bugetar in romania, ce inseamna coruptia noastra, ce inseamna sa vezi zilnic fetele batranilor apasati de griji, sau lipsa totala de perspectiva oricare ar fi ea.
    Aici nu sunt caini cu colaci in coada, nu e capatul curcubeului, e departe de casa, si valoarea banilor, putini in romania, aici scade exponential, dar aici batranii iti zambesc pe strada, profesorii par si sunt entuziasti de ceea ce predau, aici exista posibilitati.
    Suntem multi cei care ne uitam la emisiunea ta si ne amintim de ce am plecat de acasa, pe sistemul(ca sa te plagiez) oricat ar fi aici de rau acolo e si mai rau.
    You kick ass :D , dar mai relaxeazate
    regards

  5. 255
    NICOLETA ILIE Says:

    Nu reusesc sa vad seara ” In gura presei” si inainte era bine, in pauza la serviciu intram pe “Emisiuni Antena 1″, etc , si vedeam emisiunea OK. Astazi, caut si ce vad? Abia emisiunea din 08.05.2009! Sunt atatea zile de atunci . DE CE? De ce alte emisiuni ( Ex ” Un show pacatos ” care nu ma intereseaza, exista ?)

  6. 256
    Cristina Says:

    Buna Mircea!
    Ma gandesc demult sa imi exprim parerea despre tine si despre munca pe care o prestezi de atat amar de vreme pe sticla si la radio.
    Iata ca azi, in-sfarsit, am reusit sa imi fac putin timp pentru a scrie pe blogul tau.
    Vreau sa te felicit in primul rand pentru ceea ce esti si in al-doi-lea rand pentru ceea ce faci.
    Cred sincer ca ai niste parinti deosebiti, care ti-au dat o educatie extraordinara! Se vede in tot ceea ce zici si faci.
    Ai un ratonament cum rar am intalnit si toate actiunile tale sunt perfect logice, bazate pe argumente puternice, greu de contestat in general.
    Nu cred ca e usor sa iti castigi existenta asa cum o faci tu. In timp atata rautate si forte malefice care se strang in jurul tau din evenimentele cotidiene pe care le dezbati cu patos te sorb de energie si te determina sa devi si mai irascibil, si mai scarbit de crunta realitate pe care o traim azi.
    Stiu ca intr-o zi o sa iti pierzi rabdarea asta, dar eu una o sa te inteleg.
    Imi esti tare drag si imi pare rau ca traim intr-o tara plina de prostie si lipsita de educatie care, ori nu iti intelege mesajele, ori le intelege gresit.
    Oricum daca eram un popor inteligent, traitul in Romania nu ne mai ocupa tot timpul.
    Cu drag,
    O admiratoare

  7. 257
    APA Says:

    Problema moaştelor în România

    De la Revoluţia din decembrie 1989 încoace, în România se manifestă un fenomen unic în lume: ţara importă moaşte. Este paradoxal că activitatea este complet necenzurată. Cu alte cuvinte nu se ştie public cu certitudine cine sunt acei oameni mumificaţi. Tabuul religios împiedică cercetări obiective asupra persoanelor mumificate declarate sfinte. Mărturia celor care aduc astfel de corpuri, sau bucăţi din ele, în România este îndeajuns ca justificare în sistemul de legi.

    Ne întrebăm pe bună dreptate de ce, cei care renunţă la moaşte în favoarea aşezămintelor religioase ortodoxe din România, fac aceasta? La ce preţ monetar sunt procurate aceste achiziţii? Tranzacţiile rămân secrete, credinciosul creştin ortodox neavând acces decât la pupatul moaştelor. În prezent în România s-au acumulat sute de moaşte, revista Lumea credinţei, anunţă cu mândrie că iar au sosit moaşte de pe undeva din lume, vestea dorind să fie o bucurie pentru creştinul ortodox.

    De ce renunţă alţii la moaşte în favoarea românilor ortodocşi? Este o întrebare care surprinde pe oricine nu numai pe credinciosul creştin ortodox. Oare acei oameni nu mai au nevoie de puterea sfântă a moaştelor? Sau au constat că nu sunt deloc sfinte? Sau poate că la un preţ bun pot renunţa, astfel că moaştele intră şi ele în circuitul comercial ca orice bun de consum (sigur că aici nu este vorba de a le consuma, ci de a servi ca produse care îl aduc pe cel care le pupă mai aproape de mântuire).

    Aceste nedumeriri nasc câteva ipoteze plauzibile:
    1. Dându-şi seama ca bate un nou vânt al raţiunii, proprietarii moaştelor vor să scape de ele realizând grotescul şi sminteala venerării unor cadavre. I-au găsit pe românii ortodocşi singurii care să le accepte.
    2. Proprietarii moaştelor vor dobândi beneficii băneşti care îi satisfac, astfel că renunţă la moaşte din dorinţa de profit.
    3. Proprietarii moaştelor ştiu că mai devreme sau mai târziu pot fi implicaţi juridic privind provenienţa moaştelor. Analizele forensice pot dovedi falsul corpului mumificat. Mai mult, experţii pot descoperi că acel corp de „sfânt” de fapt a aparţinut unui om ucis undeva, neavând astfel nimic din sfinţenia ce i se atribuie, ci fiind un rezultat al crimei cuiva.
    4. Moaştele sunt folosite pentru a transporta droguri, scăpând de controlul vamal deoarece trec drept obiecte de cult.
    5. Criminalii vor să scape de acele cadavre care pot fi dovada că au comis crime. România, ca ţară predominant ortodoxă, prin regimul de cult al moaştelor, reprezintă protecţia cea mai sigură ca acele crime să nu fie descoperite.

    Raţiunea ne îndemnă să credem că motivaţia altruistă de a renunţa la moaşte sfinte nu poate exista atîta timp cât proprietarii lor mai cred în puterile moaştelor. Moaştele sunt nepreţuite pentru cel care crede în beneficiile lor de a-l apropia pe om de viaţa veşnică promisă de Iisus. În plus, prin venerarea lor, moaştele sunt o sursă sigură de venituri încasate de la cei care le pupă. Nu rămâne decăt să credem că beneficiile de a renunţa la moaşte, spre a le exporta României, întrec pe cele de a le păstra.

    Vremea nu este departe când statul român va lua măsuri ca moaştele aşezămintelor ortodoxe să fie cercetate forensic şi astfel să se afle vechimea acelor cadavre mumificate şi poate chiar identitatea acelor oameni morţi. Mitul inviolabilităţii moaştelor se va spulbera odată cu primele cercetări în această direcţie. România a ajuns în prezent un dumping, locul unde se aduc mumiile „sfinte” ca bătaie de joc făcută acestui popor credul în „păstorii” lor ortodocşi. Românilor ortodocşi li se oferă cu neruşinare grotescul şi sminteala venerării moaştelor, a cadavrele mumificate ale unor oameni spre „mântuirea” sufletelor lor. Nu poate fi un exemplu mai relevant de descompunere religioasă a unui crez care se hrăneşte spiritual din morbidul moaştelor.

  8. 258
    gogu Says:

    Gogu moare şi ajunge în iad. Acolo la dispecerat îl întâmpină Isus care îi urează bun venit.
    - Dar Doamne Isuse, eu credeam că eşti în rai, spune Gogu. După cum văd… aici este iadul.
    - Dragul meu, spune Isus. Ai dorit să vii la mine după moarte şi vrerea ţi s-a împlinit.
    - Dar nu mă aşteptam să te găsesc aici. Eu toată viaţa ţi-am fost credincios, iar dacă am greşit cu ceva mi-am cerut iertare. Că doar tu ne-ai spus că ne iei păcatele dacă îţi cerem să ne ierţi. Eu ţi-am cerut iertare pentru toate relele pe care le-am făcut. Aşa fără păcat am crezut că am atins sfiinţenia.
    - Precum spui, zice Isus. Eu ţi-am luat păcatele de acolo de pe pământ, dar ele te aşteptau aici ca să primeşti pedeapsa pentru ele. Că doar nu ai crezut că eu pot primi pedepse în numele tuturor păcătoşilor? După cum ştii ai fost un nemernic acolo pe pământ, ai minţit, ai furat, ai înşelat, ai jurat strâmb, şi multe altele. Le ştiu pe toate pentru că mi le-ai spus atunci când îţi cereai iertare. Cine vrei să plătească pentru netrebniciile tale? Eu? Tu nemernicule!

  9. 259
    Vlad Says:

    Ca vorbim de “EU POT”, domnu mircea, am nevoie de ajutorul tau (am doar 15 ani, nu pot sa ma adresez altfel). Sunt si eu un baiat talentat si as avea nevoie de sprijin. Pentru mai multe discutii, contacteaza-ma la adresa e e-mal pe care am lasat-o. Am si dovezi ale faptului ca sunt talentat. Esti singura mea salvare. Astept un raspuns pe e-mail si de ce nu,poate in emisounea din seara aceasta a numelui si comentariului meu. Multumiri anticipate.

  10. 260
    marya Says:

    mircea..stiai ca o parte din textul tau de aici a fost pus intr-un caiet de vacanta de clasa a8a?:>.. e tare textul…

  11. 261
    KarLo Says:

    Hay salut , oameni buni va rog sa va faceti si voi o bruta pentru ca e super fain acest joc !
    Cel putin mie imi place !
    Facetiva cont si batetiva cu bruta mea , pt a te lupta cu bruta mea trebuie sa intri pe acest site ” http://zky.rdk.mybrute.com ” , iar apoi sa va alegeti numele brutei , si imbracamintea acesteia !
    Succes !
    P.S : Intai trebuie sa alegeti numele brutei apoi imbracamintea !
    .ReSpEcT.

  12. 262
    Dana Says:

    Cele mai tari melodii doar aici !

Pages: « 1 2 3 4 5 [6] Show All

Leave a Reply


Powered by WordPress | BestInCellPhones.com offers free cell phones and best wireless deals at iCellPhoneDeals.com. Read more on PalmPreBlog.com and iFreeCellPhones.com.